Informatizarea resurselor umane (II)

Procesul de training poate fi efectuat tot prin intermediul calculatorului. Unele companii au o platformă E-learning, unde persoanele specializate din cadrul companiei pot încărca atât cursurile, cât și testul de evaluare și feedback al angajaților cu privire la curs. Avantajul este că angajații pot accesa oricând cursul, fără a fi constrâns să fie într-un anumit loc la o anumită oră.

943356_525071574224143_478175550_nPontajul și salarizarea angajaților se poate poate face doar prin intermediul calculatorului. Pentru pontaj de pot folosi unele aparate conectate la un calculator, iar la finalul lunii se poate genera un tabel cu orele lucrate d efiecare angajat în parte. Salarizarea se poate cu ajutorul unor programe cum ar fi Charisma, Revisal și SAP.

Charisma HCM este cea mai puternică soluţie software de resurse umane, adaptată legislaţiei româneşti şi care acoperă atât zonele critice de salarizare şi administrare de personal, cât şi zonele strategice ale investiţiilor în dezvoltarea capitalului uman. Astfel, această soluţie software pentru resurse umane rezolvă într-un mod simplu şi intuitiv, complexitatea extraordinară a capitalului uman, oferind funcţii avansate de analiză a performanţei angajaţilor, de management al competenţelor, de planificare la cursuri sau programe de training şi de urmărire a evoluţiei carierei în cadrul organizaţiei.

Începând cu data de 1 august 2011 a intrat în vigoare noua variantă a Registrului General de Evidență a salariaților în format electronic–REVISAL. Prin intermediul aplicatiei Revisal versiunea 5.0.6 se realizează înființarea și completarea registrului de evidență a salariaților în conformitate cu prevederile HG nr. 500/2011.

SAP ERP HCM este o soluţie de management a capitalului uman ce oferă organizaţiilor de toate mărimile şi din toate industriile instrumentele necesare gestiunii integrate a angajaţilor, permiţând o administrare corectă şi în timp real a datelor despre aceştia. Aplicaţia permite identificarea şi alinierea aptitudinilor, activităţilor şi beneficiilor angajaţilor cu obiectivele şi strategiile de afaceri de asemenea mărind eficienţa prin reducerea costurilor datorită automatizării proceselor. SAP ERP HCM cuprinde funcţionalităţi ce acoperă întreaga gamă a activităţilor referitoare la personal: management organizaţional, recrutare, procese de personal (angajare, concediere-demisie, modificare salarială, reatribuire organizaţională, etc.), gestiunea datelor despre angajaţi, pregătire şi perfecţionare, dezvoltare personal (inclusiv cariere şi succesiune pe posturi), gestiunea timpului de lucru, salarizare, gestiune compensaţii, gestiune fonduri şi poziţii, rapoarte.

 

Bibliografie

Armstrong, Michael (2003) – Managementul Resurselor Umane – manual de practică, Editura Codecs, București

Cojocaru, Adrian – Oamenii și gestiunea resurselor umane (curs), Editura Școlii Nașionale de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Comunicare și Relații Publice ”David Ogilvy”, București.

http://www.apec-romania.ro

http://www.charisma.ro

http://www.cariereonline.ro